Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a dezvăluit că Gigi Becali, patronul clubului FCSB, are în plan să își construiască un stadion.
În plin scandal iscat de informația că FCSB poate juca în Ghencea, Dumitru Dragomir lansează bomba: Gigi Becali vrea să își construiască propriul stadion.
Pentru a nu mai fi nevoit să plătească chirie pentru Arena Națională și pentru a nu mai fi la mâna celor care au în administrare Stadionul Steaua, Gigi Becali vrea să devină independent și din acest punct de vedere.
Dumitru Dragomir a dezvăluit că Gigi Becali vrea să își construiască stadion chiar în zona unde are FCSB baza de pregătire, pe Șoseaua Berceni.
„Are așa ceva în plan. Unde are baza sportivă are vreo 40-50 de hectare de pământ. El acolo are un pământ în față, chiar la stradă și acolo vrea să facă, nu știu dacă are banii necesari, a primit 30-40 de milioane de euro pe pământul ăla și nu l-a dat că vrea să își facă stadion de 20-25 de mii de locuri.
A păstrat pământul ăla pentru așa ceva. Mie mi-a spus că își face stadion. Acum un an, mi-a zis: «Fac un stadion aici, bag toți banii în asta, dar mai întâi să fac niște biserici»”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.
FCSB încă negociază termenii închirierii arenei din Ghencea pentru a putea disputa acolo meciul cu Dinamo, programat sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:30, în cadrul etapei a doua a noului sezon din Superliga.
Dumitru Dragomir consideră inadmisibilă atitudinea membrilor Ministerului Apărării Naționale cu privire la situația închirierii Stadionului Steaua către FCSB.
„Să fie stadion și să stea gol? Să nu dai voie celei mai populare echipe din țară să joace acolo? Înseamnă că politicul nu mai are forță deloc, nu mai are forță ministrul, prim-ministrul nu mai are nicio forță”, a mai spus Dumitru Dragomir.
„Dacă e Arena Națională liberă eu mă duc, nu am nevoie de scandal. Dacă s-ar juca pe Arena Națională ar fi cel mai bine. Dacă e Arena Națională liberă eu acolo mă duc, nu am chef de scandal cu ei, dar trebuie să spună cineva.
Dacă Ciolacu are puterea asta… El are înțelepciune, dar nu știu dacă are bărbăție și putere ca să spună: «Gata, stop! Eu conduc România, tu administrezi. Să îi dați stadionul ăsta lui Becali ca să aducă bani din Europa, să aducă sute de milioane de euro în țara noastră, să vedem și noi, să se bucure oamenii».
Aici e totul contra omului. Dacă milioane țin cu FCSB… Lasă omul să joace! E o tâmpenie în România asta! Lasă omul să joace… Nu vine unu cu putere… A venit Ciolacu, dar trebuie să aibă putere ca să zică: «Lăsați FCSB să joace». El e prim-ministru și are oricând o lojă”, a spus Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER